Istorie
Scheletele din Danemarca par mai vechi decât mănăstirile unde au fost găsite
Cum funcționează datarea cu carbonul-14? Datearea rămășițelor umane din Evul Mediu tocmai s-a lovit de o problemă neașteptată. Analiza schelelor din mănăstirile daneze a dezvăluit o discrepanță…

Cum funcționează datarea cu carbonul-14?
Datearea rămășițelor umane din Evul Mediu tocmai s-a lovit de o problemă neașteptată.
Analiza schelelor din mănăstirile daneze a dezvăluit o discrepanță ciudată: unele oase par a avea o vârstă cu câteva decenii, ba chiar cu secole, mai mare decât structura în care au fost puse.
Echipa de specialiști, formată din reprezentanți ai Universității din Danemarca de Sud și ai Centrului pentru Cercetarea Izotopilor din Țările de Jos, avertizează comunitatea arheologică: riscul de eroare la interpretarea datelor radiocarbon este real.
Pentru a înțelege confuzia, trebuie să ne amintim cum stau lucrurile cu carbonul-14. Acest izotop instabil se formează în atmosfera superioară, prin coliziunea particulelor cosmice cu atomii de azot. Plantele îl absorb prin fotosinteză, iar el intră în lanțul trofic când animalele consumă vegetația. Când un organism moare, nu mai acumulează carbon nou; cantitatea existentă scade treptat prin dezintegrare radioactivă.
De ce peștele distorsionează rezultatele?
Comparând reziduurile din oase cu standardele istorice, putem estima vârsta materialului biologic, o metodă valabilă pentru obiective cu o vechime de până la circa 50.000 de ani.
Aici intervine variabila care strică socotelile: dieta bogată în pește. Fenomenul numit „efect de rezervoare” apare pentru că mediile acvatice (râuri, lacuri, oceane) conțin proporții diferite de izotopi de carbon față de sol.
Apa stochează carbon mai vechi, ceea ce face ca organismele marine sau de apă dulce să aibă un deficit de carbon-14 comparativ cu cele terestre. Rezultatul? Scheletele celor care mâncau mult pește pot fi datate artificial ca fiind cu sute de ani mai bătrâne decât sunt de fapt.
Kaare Lund Rasmussen, expert în arheometrie la Universitatea din Danemarca de Sud, dă un exemplu concret. În cazuri limită, un specimen prelevat de pe fluviul Rin poate părea cu până la 1.300 de ani mai vechi decât un animal terestru contemporan. Specialistul subliniază că simpla scădere a acestei valori nu e o soluție universală, deoarece efectul poate oscila între zero și 1.000 de ani, în funcție de contextul geografic și temporal.
Pentru a valida teoria, grupul a examinat oasele a 27 de indivizi exhumati din mănăstirile medievale daneze. Din acest eșantion, șase probe au arătat vârste anormale.
Ce au descoperit cercetătorii în mănăstiri?
Un caz particular este cel al unui schelet din Svendborg, datat inițial între anii 1100 și 1155, deși documentele arată că mănăstirea a fost construită abia în 1236.
Similar, rămășițele găsite în Viborg au fost datate cel târziu în anul 976, cu peste un secol înainte de ridicarea clădirii sacre.
Oamenii de știință cred că vinovată a fost alimentația specifică epocii. În Europa creștină medievală, posturile religioase, în special Postul Mare, interziceau carnea, dar permiteau peștele de apă dulce, considerat adesea o provizie de lux.
Pentru a confirma ipoteza, analiza s-a extins asupra nivelurilor de azot-15, un izotop care se concentrează natural în ecosistemele acvatice. Conform informațiilor difuzate de ScienceAlert, toate probele studiate au avut valori ridicate ale acestui izotop, confirmând o alimentație dominată de produsele pescuitului.
Istoria arheologică consemnează și alte exemple, precum un sit din Epoca de Piatră din zona Balcanilor.
Este o problemă exclusiv daneză?
Acolo, oasele umane au apărut cu până la 500 de ani mai vechi decât vârfurile de săgeți fabricate din oase de animale, deși cele două categorii de artefacte ar trebui să fie contemporane.
Explicația probabilă rămâne aceeași: populațiile locale consumau pește, în timp ce fauna sălbatică nu făcea parte din dieta umană.
Ca măsura preventivă, comunitatea științifică recomandă integrarea măsurătorilor de azot-15 în protocolul standard de analiză a oaselor, cu accent deosebit pe cele din perioada medievală.
Când valorile izotopice sunt peste medie, se pot aplica modele matematice speciale pentru corectarea datelor radiocarbon, asigurând o precizie cronologică superioară. Studiul care detaliază aceste constatări a fost publicat în revista npj Heritage Science, consolidând importanța reconsiderării metodelor actuale de datare.
Sursa: Descoperă